"conturarea unei comunități"

ERA / ANSAMBLU REZIDENTIAL

• ‍distincții și publicații  : 

stadiu : construit

proiect arhitectură : Studio A19 | arh. Cosmin Dragomir, arh. Alina Dragomir in colabolare cu arh. Călin Lambrache 

colaboratori specialitati: proiectant structura : Rofer Design Studio ; proiectant instalatii : MaxArt Engineering

• functiune : ansamblu rezidential cuprinzand 43 de locuinte insiruite si cuplate

• ‍amplasament  : Voluntari | Romania


Situată într-un context haotic, nedefinit și aproape întotdeanua dezordonat, locuirea de la periferiea românească se confruntă cu multe provocări : orele petrecute în trafic, zonele de acces limitat și lipsa infrastructurii, absența spațiilor comunitare, a spațiilor pietonale și a dotărilor publice care determină și dependența de automobilul personal .

Pe câteva din acestea, ansamblul din strada Emil Racovita le evită prin însăși amplasarea lui : într-o zonă la limita Bucureștilor, la o distanța insa echilibrată față de 2 puncte de transport public importante în oraș : stațiile de metrou Pipera și Aurel Vlaicu , în apropierea zonei de birouri din Nordul Bucureștilor, și a scolilor private din zonă și aproape de câteva centre comerciale care pot satisface nevoi de bază pe distanțe scurte.

Cu toate acestea, rămâne lipsa contextului fizic, destructurarea zonei și izolarea față de o comunitate cu o viață vibrantă.

De cele mai multe ori locuitorii care fug de agitația orasului către suburbii, ajung intr-o extremă a izolarii, în locuri unde singurele momente în care interacționează cu comunitatea sunt intersectările din trafic , iar interacțiunea cu "natura" și spațiul exterior se limitează la o curte privată deseori prea mică pentru a compensa distanțarea față de varietatea de spații publice pe care o găsești în oraș. 

De aceea, în conceperea ansamblului din strada Emil Racoviță, unul din elementele centrale pe care am intenționat să le aducem în discuție a fost conturarea unei comunități. 

ERA ansamblu rezidential schema arhitect.gif

Accentul cade pe conturarea spațiului public ca loc de întâlnire și permanentă intersectare.  În ciuda proporției alungite și drepte a terenului , strada principală din ansamblu capătă un caracter sinuos printr-un gest simplu de dispunere a locurilor de parcare alternant paralel si perpendicular pe direcția de deplasare. Astfel banda carosabilă este defazată prin ocolișuri marcate cu piatră cubică, lucru care duce la încetinirea vitezei de circulație și conturarea unei zone pietonale mult mai plăcute, păstrând în același timp o eficiență spațială. Aceste zone de încetinire ce ajută traversarea pietonilor sunt marcate de-o parte și de alta cu zone verzi de întâlnire și discuție . Strada suficient proporționată și totuși încetinită ca parcugere este dealtfel un pretext favorizant pentru jocurile de cartier atât de frecvente în trecut și totodată atât de necesare generației de astăzi.

Dispunerea trotuarului alipit de case generează în primul rând mai multă siguranță pentru pietoni prin separarea clară a fluxurilor pietonale și carosabile, dar și o relație mai intimă între locuitorii ansamblului . Benzile de trotuar bordate și umbrite de vegetația înaltă conectează înlănțuit toate intrările în case cu un mic parc amenajat ca filtru pentru viitoare dezvoltări învecinate. În același timp aceste trasee pietonale sunt activate prin amplasarea de-a lungul lor a ferestrelor bucătăriilor fiecărei locuințe sporind senzația de securitate în spațiul public prin vederea panoptică dinspre case și animând deopotrivă un spațiu activ cum este bucătăria cu viața cartierului aflată la o jardinieră distanță. Această conexiune strânsă între spațiul public și cel privat ierarhizat în plan pentru a permite suficientă intimitate și posibil a fi filtrat și personalizat după croiul fiecărui locuitor prin amenajarea jardinierei și a intrării oferă o platforma solidă pentru interacțiune și comunitate vie.

Imaginea urbană uniformă, liniară și repetitivă caracteristică acestui tip de locuire a fost ameliorată prin alternarea a trei tipuri de locuințe diferite ca proiect și scară. Proiectele sunt gândite pentru o paletă socială cât mai vastă și oferă suprafețe adecvate locuirii la periferie cu suficiente spații de depozitare , o curte individuală complet privată , intr-o arhitectură eficientă de volume masive în care imaginea locuinței arhetipale este repetată ca motiv.

Cele trei tipologii de locuințe au fost personalizate prin placări locale în culori variate generând în final o imagine suficient de variată ca scară și în același timp coerentă că ansamblu . Strategia pare să fi fost bine înțeleasă de noii rezidenți care au personalizat suplimentar pe măsura lor fiecare intrare de locuința în liniile generate de proiect .

Configurația generală a circulațiilor în cartier a fost gândită pentru o posibilă extindere sau conectare cu viitoare dezvoltări învecinate generând premizele unui tip de periferie mai conectate și mai inter-relaționate pe viitor

ERA_Ansamblu rezidential studio A19 _aeriana.png

"ACEASTA CONEXIUNE STRÂNSA ÎNTRE SPATIUL PUBLIC SI CEL PRIVAT IERARHIZAT ÎN PLAN, OFERA O PLATFORMA SOLIDA PENTRU INTERACTIUNE SI COMUNITATE VIE ."