Materializarea unei tendințe firești de „umplere” a spațiului, propunerea pleacă de la simpla observare a nucleelor umane în cadrul ansamblului propus: o așezare inițial liniară, prin natura manifestului membrilor comunității și mai apoi concentrarea maselor în grupuri de discuție, care își găsesc de regulă focusul în centrul spațiului propus.
Liniaritatea dispunerii este cea pe care am concretizat-o în așezarea și elaborarea obiectului principal al propunerii, creând totodată premisele interacțiunii, dialogului și ale reciprocității prin necesitatea implicării în acționarea mecanismului intervenției.
Modalitatea în care sistemul este acționat se dorește a fi și potențator al spațiului pieței: greutatea care acționează alternatorul se constituie dintr-un panou de tablă groasă care devine un element de expresie pentru comunitate, inițial o „tabula rasa” pe care sunt inscripționate vocile opiniei publice, ce pot fi ulterior modificate. Această greutate este ridicată la nivelul la care poate fi privită frontal, coborârea ei reprezentând mecanismul care produce energia necesară iluminării spațiului și încărcării electrice. Odată coborâtă, ea este parțial ascunsă, necesitând reacționarea mecanismului pentru a putea fi readusă la cota inițială, sistemul putând fi acționat de trecători și bazându-se tocmai pe interacțiunea permanentă cu oamenii, nu doar pe perioada întâlnirilor, elementul devenind și un reper pentru spațiul pieței, dar și unul pentru zona centrală a Sibiului. Această independență a proiectului și capacitatea lui de a deveni reper este ceea ce face propunerea una, care deși concepută în relație cu locul dat prin temă, poate fi amplasată ( ca sistem și compoziție ) în cadrul altor spații cu vocație public, reprezentând un obiect adaptabil, care își păstrează în același timp forța conceptuală.
La nivel de detaliu, alcătuirea obiectului cuprinde referințe la elementul identitar al acestei mișcări civice, „ochii caselor din Sibiu” , dar înglobate la nivel subtil, odată prin perforarea tablei groase din componența stâlpului și a scaunelor, iar apoi prin decupajul realizat la nivelul mesei.
Acest element arhetipal al mesei, loc de adunare și discuție, este completat de prezența scaunelor, care au fost gândite ca elemente permanente ale spațiului, dar nu fixate: flexibilitatea mișcării lor este permisă prin intermediul șinelor de cupru de care acestea sunt legate. Acestea pot fi dispuse atât liniar, cât și în cerc, aduse la umbră pe timpul verii și mutate în funcție de locurile în care oamenii aleg să se adune, permițând și formarea mai multor centre de activități. Flexibilitatea acestei soluții constă tocmai în faptul că pe parcurs aceste șine permit adăugarea de elemente noi de mobilier sau relocarea lor, intervenția fiind totodată una care nu aduce modificări considerabile pavajului existent.
